Rețeta de gogoșari murați pe care o pot încerca și începătoarele să o pregătească!

Dintre toate murăturile, gogoșarii sunt cei mai căutați și apreciați de toată lumea. Iată care este cea mai simplă rețetă de gogoșari pentru iarnă fără conservanți și fără fierbere, pe care o pot prepara chiar și începătoarele. Rezultatul este unul excepțional!

Mod de preparare

Pentru obținerea acestor gogoșari, aveți nevoie de următoarele ingrediente: patru kilograme de gogoșari, 400 ml oțet de vin de 9 grade, 400 grame de zahăr, 80 grame de sare pentru murături, o legătură frunze de ţelină, o lingură cu boabe de piper, o lingură cu boabe de muştar, trei bucăţi de hrean, câţiva căţei de usturoi, câteva frunze de dafin.

Spălați bine gogoșarii, lăsați să se scurgă bine de apă, scoateți cotorul și seminţele şi tăiați în patru și puneți-I într-un vas. Separat, fierbeți oțetul cu zahărul și sarea și turnați amestecul peste gogoșari până îi acoperiți. Din când în când, amestecați în vasul cu gogoșari pentru ca soluția să îi acopere pe toți.

Pentru că noaptea gogoșarii vor lăsa zeamă multă, scurgeți zeama a doua zi, apoi puneți gogoșarii în borcane curate și uscate. Așezați printre ei hrean, usturoi, foi de dafin și frunze de țelină, iar la final boabe de piper și muștar. Turnați apoi zeama peste gogoșari, dar înainte de asta, strecurați-o. Puneți apoi capacele și așezați la loc răcoros.

 

Leave a Reply